De ce scriu cartea asta (și de ce nu am scris-o mai devreme)

Dacă mă întrebai acum câțiva ani dacă o să scriu o carte, probabil aș fi râs și ți-aș fi zis că mai bine mai trag niște pălării pe calapod decât să mă apuc de scris romane despre viața mea.
Și totuși… uite-mă aici.
Ideea nu e nouă. Nu a venit dintr-o inspirație de moment, nu m-am trezit într-o dimineață cu revelația „gata, scriu o carte”. A fost mai degrabă o idee care a stat mult timp pe fundal, ca un gând pe care îl tot amâni pentru că știi că, odată ce te apuci de el, nu mai e cale de întoarcere.
Pentru că nu eram pregătită. Nu eram pregătită să spun tot și nu eram pregătită să retrăiesc și mai ales, nu eram pregătită să mă văd pe mine, cu tot ce am fost în acea perioadă.
Și atunci… am lăsat-o acolo.
Până când, într-un mod foarte simplu și complet neplanificat, am început să vorbesc pe TikTok despre relația mea.
Fără strategie. Fără „content plan”. Fără gândul că o să ajute pe cineva…Pur si simplu doar povesteam.
Și dintr-o dată au început comentariile și mesajele private:  „Parcă povestești de fostu` meu”, „Nu credeam că mai trăiește cineva exact asta”,
„Tu trebuie să scrii o carte.”
La început am zis că oamenii sunt drăguți. Apoi am realizat că oamenii sunt… serioși.
Și atunci m-am întrebat: dacă atâția oameni se regăsesc în ce spun eu… poate că nu e doar o poveste personală.
Poate că e ceva ce trebuie spus mai departe.

Planul era simplu. Evident că nu a ieșit simplu.
Inițial, aveam un plan foarte clar în cap: scriu despre relația toxică și scriu despre terapie. Gata. Ajunge.
Doar că… nu funcționează așa.
Pentru că relația aia nu a fost doar o relație…a fost un declanșator.
Dacă nu treceam prin ea, nu ajungeam în terapie iar dacă nu ajungeam în terapie, nu ajungeam să mă înțeleg.
Și, foarte important, nu ajungeam să fac lucrurile pe care le fac astăzi.
Inclusiv în business.
Și aici vine partea pe care nu o anticipasem deloc.
Pentru că, în timp ce scriam, mi-am dat seama că nu pot să spun doar „am avut o relație toxică și m-am vindecat”. Ar fi fost prea simplu și, sincer, prea superficial pentru ce a însemnat de fapt tot procesul.
Așa că am început să scriu mai mult.
Despre cum am gândit, despre cum am reacționat, Despre ce nu vedeam atunci și văd acum.
Despre retreat-ul din Maldive, unde am avut niște revelații legate de parcursul meu, despre business și despre cum terapia m-a ajutat să iau decizii, să am claritate, să nu mai funcționez din haos emoțional.
Și, fără să îmi dau seama, cartea asta a devenit… mai mult. Mult mai mult decât planul inițial.

Nu este o carte perfectă. Este o carte reală.
Cartea asta nu este „gata”. Este în lucru.
Se scrie. Se rescrie. Se mai șterge. Se mai adaugă.
Sunt momente în care scriu și mă opresc pentru că mă ia un nod în gât.
Și sunt momente în care scriu și râd singură de mine și de cât de absurd au fost unele situații.
Pentru că asta e, de fapt, viața mea din perioada aia: un mix între „ce naiba trăiesc?” și „cum am ajuns aici?”.
Nu vreau să fie o carte frumoasă. Vreau să fie o carte sinceră.

De ce o scriu, de fapt?
Nu o scriu ca să demonstrez ceva, nu o scriu ca să dau vina pe cineva și nici ca să par „vindecată și iluminată”.
O scriu pentru că știu cum e să fii acolo.
Să știi că nu e bine… și totuși să rămâi, să vezi semnele… și să le ignori.
Să te crezi nebună… și să nu îți dai seama ce și când s-a întâmplat.

Și o mai scriu pentru ceva foarte simplu:
Pentru că, dacă eu aș fi citit cartea asta atunci…probabil nu aș fi stat atât.
Dacă te-ai regăsit vreodată…
…într-o relație care te-a dat peste cap
…într-un om pe care nu l-ai putut lăsa
…într-o versiune a ta pe care nu o mai recunoșteai, atunci cartea asta e și pentru tine.
Și da, mi-aș dori să o citești. Mi-aș dori să ajungă la tine.
Pentru că, din tot ce am trăit, dacă există un sens în povestea asta,
este că poate ajuta pe cineva să vadă mai devreme ceea ce eu am văzut prea târziu.