Cap6- F1- Uneori, ai grijă ce îți dorești

Acest fragment face parte din Capitolul 6 al cărții. Textul este extras dintr-un context mai amplu, existând pasaje atât înainte, cât și după acesta. Fragmentele publicate pe site au rolul de a-ți oferi o perspectivă asupra stilului și profunzimii conținutului din carte.

***

Nu o să intru în detalii despre cât de frumos e în Maramureș, pentru că este — de la zonă, la cazare, mâncare și tot ce se întâmplă în cadrul retreatului — dar, de data asta, nu despre asta e vorba, ci despre cum mi s-a materializat, destul de rapid, intenția lucrată în terapie.

Pentru că, la un moment dat, m-am hotărât: gata, lucrăm pe relații.

Tema retreatului era „relația de cuplu”, un domeniu în care eu… „excelam”. Glumesc, evident, dar ironia mă ajută să nu plâng prea mult.

Când mi-a venit rândul în constelație și eram deja în plină terapie, fără ocoluri și fără introduceri elegante, am spus foarte clar că nu mai înțeleg de ce atrag doar bărbați plecați — pentru că, dacă nu lucra în altă țară, era din alt oraș; dacă era din același oraș, avea planuri serioase să plece; iar dacă, printr-o minune, nici nu pleca și nici nu avea planuri… nu rămânea în relație. Era un tipar atât de repetitiv, încât ajunsesem să mă văd alergând în cerc, ca un hamster cu intenții spirituale, dar fără rezultate.

În punctul ăla, nu mai aveam nevoie de explicații sofisticate, ci de o schimbare clară, așa că am formulat direct dorința: vreau un bărbat care să nu mai plece, să fie prezent, stabil, ancorat aici — nu în Cluj, nu în Arad, nu în Sibiu, nu în Craiova și nici în „vedem noi”.

Timeea m-a privit și, foarte simplu, a pus lucrurile într-o propoziție:
— Adică vrei un bărbat disponibil.
— Da… dacă așa se numește bărbatul ăsta pe care îl vreau eu.

***

Și apare… insistent. Foarte insistent. Genul acela de om care nu înțelege conceptul de „mai vorbim” sau „altă dată”. El voia acum. Seara, ziua, imediat, urgent. În mașină, la el, la bulgari, la chinezi — nu mai știu exact unde, pentru că deja mă obosea doar ideea.

Prima întâlnire? Romantică, cum altfel — într-o benzinărie din Mangalia. Omul venise după o tură de noapte și, evident, nu putea să mai aștepte până a doua zi, ca un om normal.

„Hai acum, că oricum nu dormi nici tu, ai program de noapte.” Argument solid. Am cedat.

Mi-am luat o cafea din benzinărie și am mers pe faleză. Teoretic, scenariu frumos. Practic… nu.

Nu am apucat niciun răsărit, pentru că mă enerva. Îmi dădea o stare ciudată, greu de explicat. Era genul acela de energie copilăroasă, cu „hihi”, când eu eram clar pe „haha”. Nu vedeam nicio urmă de masculinitate în el — cel puțin nu în standardele mele de atunci, complet distorsionate de fascinația pentru Juno.

Și, în mod surprinzător, nu am renunțat după prima întâlnire. Am mai încercat o dată. Greșeală.

Pentru că a doua propunere a fost să mă duc eu la el acasă, undeva pe lângă Constanța, pe banii mei, cu mașina mea — probabil și cu muzica mea, pentru că el „nu are bănuți”. Nu știu exact când lua salariul, dar știu sigur că, în acel moment, nu era disponibil financiar.

Și, ca să fie totul clar, mi-a zis că nu mă cheamă la el „să facem ceva”, doar să stăm, să gătim… liniștiți.

M-am întrebat: „A doua întâlnire? Să mă duc eu la el?” Am zis pas. Nu pentru că nu găteam, dar pentru că totul suna… greșit. Era prea insistent, prea prezent, prea sufocant. Genul acela de energie care nu te atrage, ci te apasă.

După alte câteva discuții, am renunțat. I-am dat block și mi-am văzut de viață.

Și uite așa, după doi ani, apare din nou.

***