Cap1- F5- Remușcări

Acest fragment face parte din Capitolul 1 al cărții. Textul este extras dintr-un context mai amplu, existând pasaje atât înainte, cât și după acesta. Fragmentele publicate pe site au rolul de a-ți oferi o perspectivă asupra stilului și profunzimii conținutului din carte.

***

Crezusem că reacția mea brutală va pune capăt la tot. Dar nu a fost așa.

Pentru că, în loc să mă simt triumfătoare, în dimineața aceea mă simțeam cel mai mic om din lume pentru felul în care reacționasem.

Îmi amintesc perfect că, în seara aceea, el dezlipise de pe perete un tablou pe care îl făcusem pentru el. Era lipit cu bandă dublu adezivă și era format din trei bucăți. Reprezenta un copac stilizat care, privit atent, devenea imaginea a doi îndrăgostiți. Îl personalizasem în nuanțe de turcoaz, iar pentru mine era una dintre cele mai frumoase lucrări pe care i le dăruisem.

L-a dezlipit de pe perete, a strâns toate lucrurile mele din casă și le-a dus la ghena de gunoi.

Apoi mi-a trimis o fotografie unde sub ea era doar un mesaj scurt: „Vino să ți le iei.”

În ziua următoare i-am scris zeci de mesaje. I-am cerut iertare. I-am explicat ce mi s-a întâmplat, cum am reacționat, ce a declanșat în mine acea explozie. Dar pentru el explicațiile mele nu mai contau.

Mi-a spus simplu că, dacă am fost capabilă să spun acele lucruri la nervi, atunci înseamnă că aceea este părerea mea reală despre el și că nu mai pot nega asta.

Și, într-un fel, avea dreptate. Pentru că adevărul era mai complicat decât atât.

Știam foarte bine că el avea și multe părți bune. Părți care, de fapt, m-au atras la început. Acel bărbat onest, muncitor, masculin, puternic, care avusese o copilărie grea din care reușise să supraviețuiască. Acel bărbat amuzant, atent, capabil de multe lucruri și, poate cel mai periculos detaliu dintre toate, știa să țină frumos în brațe.

Dar, în același timp, avea și acele lipsuri.

Și aici apare paradoxul relațiilor.

Când ne îndrăgostim, alegem aproape instinctiv să vedem doar ceea ce este frumos în celălalt. Scoatem la suprafață calitățile, gesturile bune, lucrurile care ne fac să ne simțim bine. Iar ceea ce nu ne place alegem să nu vedem, le ascundem undeva sub un covor imaginar, sperând că nu vor deveni niciodată cu adevărat vizibile.

Numai că, în momentele de tensiune și de suprasaturație emoțională, se întâmplă exact invers. Tot ceea ce fusese frumos se estompează, iar la suprafață ies reproșurile, cuvintele grele, jignirile și toate punctele slabe ale partenerului.

Unii oameni aleg să tacă. Pleacă, se liniștesc, reprimă.

Alții își scot scuturile, armele, cuțitele și macetele și intră direct în luptă doar că eu am fost a doua categorie: am intrat în luptă fără să mă gândesc la consecințe, ca a doua zi să nu mai știu cum să îmi scot cămașa.

***